duminică, 29 ianuarie 2017

Conectarea cu "acasă" la aproape 22 de ani




Chiar și la această vârstă am nevoie de conectare cu părinții, de conectare cu casa. După multele zile petrecut departe de casă, am nevoie de o pauză, de o încărcare a bateriilor, de un loc în care să mă simt protejată și iubită: acasă.

Știți sentimentul de acasă? Este probabil unul dintre cele mai frumoase sentimente, sentimentul de protecție, de un loc al tău, de un refugiu în caz de nevoie, de o vacanță. Acasă poate fi toate astea. Cât sunt plecată îmi lipsesc toate astea, uneori puțin, alteori spre deloc, însă uneori îmi lipsesc  atât de mult că aș pleca în clipa aceea. Îmi e dor de atmosfera de acasă, de părinți, de sentimentele de acasă, de cinele luate în familie, de conversațiile – poate prea scurte, cu părinții, de tot ce este aici și nu pot găsi altundeva.

Nu știu ce va fi peste 1, 2 , 10 ani, nu știu dacă atunci o să simt acest sentiment de acasă în altă parte, dar mi-e sigur că la aproape 22 de ani, dorul de acasă este atât de viu, chiar dacă vin acasă un week-end la două săptămâni. Sigur, acolo am  persoane care mă fac să mă simt bine și acceptată, persoane foarte dragi mie, dar oriunde aș fi, dacă nu sunt aici, ceva lipsește.

Plecarea la facultate, la o distanță de 100 km de casă, după ce zi de zi am fost cu ei, în această casă, mi s-a părut incredibil de grea. Eu sunt – de altfel, și o persoană mai atașată, de aceea probabil schimbarea aceasta – majoră pentru mine, nu a fost ușoară deloc. Și nu am plecat printre străini, nu, acolo stau cu persoane la care țin enorm, deci nu era vorba de persoane, ci de sentimente. Nu îmi găseam locul în nimic, niciunde. Casa, patul, facultatea toate îmi păreau atât de străine, atât de nefamiliare, de departe de mine, pentru că așa și erau. Cu timpul m-am mai obișnuit, sau doar am acceptat, doar au trecut aproape 3 ani de atunci.


Când am plecat, ai mei ziceau că voi veni atât de des doar în primul an cel mult, poate doar în primul semestru. Uite că am ajuns în anul 3 și tot o dată la două săptămâni vin acasă, stau aici toată sesiunea în afara zilelor în care am examene și în vacanțe, deci da acasă rămâne locul meu de recreere, de liniște, de împăcare și de iubire.

Poate într-o zi n-o să mai fie așa poate într-o zi o să îmi găsesc refugiul și protecția altundeva, poate într-o zi - zi care îmi pare prea aproape, o să încetez să mai vin atât de des, poate într-o zi timpul meu îmi va fi prea ocupat, poate într-o zi voi spune acasă altui loc acasă, dar acum - în ziua aceasta, în prezent, acasă este aici, și cât timp acasă va rămâne aici am de gând să refac conexiunea cu casa și cu părinții ori de câte ori se pierde. Căci nicăieri nu-i mai bine ca acasă, nu?



Sursă fotografie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu