Să fiu eu

A devenit din ce în ce mai ușor să fiu eu. Am ajuns la vârsta la care știu cine vreau să fiu și cum vreau să fiu. Mi-am creat principii și concepții, am privit în mine și în ceilalți și așa am ales cum vreau să fiu, și am ales să fiu așa indiferent de orice părere și opinie.

Dar nu mereu a fost așa ușor. Când eram mică, să fiu eu, pentru mine, era destul de greu. De-a lungul anilor îmi era deseori greu să fiu cum vreau, uneori părea chiar imposibil, dar, mereu am reușit. Cu piedici. De multe ori mi se spunea cum trebuie să fiu, mi se spunea ce ar fi normal să fac, cum ar trebui să mă comport, ce ar trebui să port, asta mai ales când eram copil, însă nu atât de mică încât să nu pot lua singură aceste decizii. Mi se spunea că ar trebui să fac ca restul, mi se spunea că îs prea copilăroasă, prea haotică, că de ce încă mă joc cu jucăriile când altele ies pe afară, că de ce nu îmi place să mă îmbrac elegant cum e normal, că stau prea închisă în casă, că mă prea închid în mine etc.

Dacă durea? Da. De cele mai multe ori chiar  tare, dar mai tare decât cuvintele durea ideea că nu sunt bună, că sunt defectă, că sunt stricată, că nu funcționez normal, iar acest gând a ajuns să mă macine din ce în ce mai tare. Încercam, chiar de pe atunci, să-mi mențin părerile, convingerile, ce cred și ce-mi place, și indiferent cât de greu e drumul, să-mi urmez drumul meu care e exact așa cum vreau eu. Dar am fost și susținută, și - uneori mai greu, am fost acceptată așa cum sunt. Asta mi-a dat puterea de a crede în mine, în ceea ce sunt și în ceea ce pot face.

Acum, când mi se mai spun astfel de lucruri - destul de rar, doar zâmbesc, în sinea mea îmi spun că mereu voi fi așa cum vreau să fiu, indiferent de orice părere, de orice opinie.

Am ajuns să reușesc să aleg persoanele din jurul meu, să aleg cine rămâne și cine pleacă și să las doar persoanele care cred în mine și care mă acceptă. 

Am întâlnit persoane care m-au plăcut, persoane care s-au simțit bine lângă mine, dar și persoane care au fost deranjate de cine sunt și au început să mă eticheteze, dar nu e nimic, nu mai doare. Acum știu cum să fac față, cum să tratez aceste situații. Acum am mai multă încredere în mine și în ceea ce vreau.

Și acum, mi-am început drumul spre vindecarea rănilor din copilărie, care au și azi consecințe asupra mea, dar într-o zi, nu vor mai avea.

E atât de important să fim lăsați să fim cine vrem, să ne dezvoltăm în ritmul nostru și pe calea noastră, căci noi știm cel mai bine când și cum ne simțim mai bine și mai fericiți.

Sursă fotografie