luni, 17 aprilie 2017

Zilele astea sunt despre împreună





Zilele astea sunt despre oameni împreună, despre fericire, iubire, dăruire, relaxare și liniște. Bucură-te, râzi, trăiește, respiră, zâmbește frumos, împreună cu ei, cei pe care îi iubești, cei pe care îi vrei alături, cei ce te fac fericit și bine.

Pentru mine a fost despre relaxare, despre acasă, despre familie, despre oamenii iubiți toți la un loc. Mai mult a fost despre bunătate și dăruire, despre mai bine de la an la an, despre fericire și despre noi.

Zile ca acestea ar trebuie să fie în fiecare zi, sau măcar o dată pe lună, dar din păcate, din cauza multor motive și a circumstanțelor, nu sunt. Mă bucur chiar și așa, când avem doar câteva zile din acestea pe an. Este frumos.

Este o perioadă din aceea când ne umplem sufletul de bucurie și liniște și de noi. Ne încărcăm pentru alte câteva zeci de zile de depărtare, de frustrări, nervi, tristețe sau supărare. Ne încărcam pentru a trece peste rutină până la următoarele zile când o să fie tot despre noi împreună, fericiți, regăsiți și bine. Și ne prinde tare bine încărcarea asta de iubire, realimentarea sufletelor, aducerea oamenilor dragi aproape de noi.

Vouă vă doresc să vă bucurați, să fiți fericiți, să mulțumiți, să iertați, să apreciați, să vă apreciați pe voi și să iubiți din tot sufletul. Să-i iubiți pe toți dacă se poate, căci iubirea ne înalță, ne hrănește, ne face fericiți. Vă doresc să găsiți ceea ce aveți nevoie, liniște, iubire, confort, relaxare, distracție, fericire sau orice altceva vă doriți.

Vă doresc niște zile pline de căldură și fericire, de dragoste necondiționată și de mulți mulți oameni dragi. Vă doresc zile frumoase petrecute alături de oameni frumoși.


Sursă fotografie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu